Cecilia Morohai, profesoară de chimie în satul Ștefănești: „Am devenit mai încrezătoare în forțele mele și pot motiva și elevii să-mi urmeze calea”

155

Cecilia Morohai este profesoară de chimie la Liceul Teoretic Ștefănești, satul Ștefănești, raionul Florești. O profesoară pentru care cariera sa este o adevărată aventură, o călătorie plină de explorări alături de elevii săi. Cu puțin timp în urmă a obținut titlul de „Profesor – Ambasador Digital” la concursul cu același nume desfășurat de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.

„Sunt onorată de rolul de ambasadoare digitală, deoarece, o dată în plus, îmi demonstrează că tot interesul meu față de tehnologiile informaționale și efortul depus pentru a le aplica în fiecare zi la ore nu este ceva închipuit de mine, un mit, ci este destul de sesizabil, pot aplica tehnologiile la ore cu siguranța că este bine ceea ce fac. Am devenit mai încrezătoare în forțele mele și pot motiva și elevii să-mi urmeze calea. Am elevi, care fiind îndrumați de mine, pot pregăti sarcini, jocuri, prezentări la lecțiile de chimie, astfel aplic învățământul formativ și învăț elevii a învăța – ei fiind atât în calitate de elevi, cât și profesori, iar învățarea de la egal la egal este întotdeauna mai interesantă și mai efectivă pentru elevi” susține profesoara.

Profesoara consideră de neînlocuit utilizarea tehnologiilor digitale la lecțiile sale de chimie, deoarece îi permit să demonstreze diverse experimente virtual, care în mod real ar fi imposibil de demonstrat, fie din lipsa de reactivi chimici, fie din motiv că demonstrațiile ar fi periculoase datorită toxicității unor substanțe.

„Utilizez instrumentele digitale și pentru modelarea structurii atomilor, moleculelor, a rețelelor cristaline ale substanțelor, ceea ce până acum elevul doar își putea imagina, acum acestea pot fi vizualizate atât în plan, cât și în format 3D. Un alt aspect al utilizării instrumentelor digitale este legat, la fel, de didactica predării chimiei prin folosirea unor metode noi, interactive, cu încadrarea diferitor aplicații, jocuri, ceea ce permite de a reda lecțiilor o nouă abordare, le face mai creative, mai desăvârșite” spune Cecilia Morohai.

Liceul Teoretic Ștefănești face partea din rețeaua Clasa Viitorului din anul 2017. Potrivit conceptului Clasa Viitorului, a fost creat un spațiu modern de învățare, fiind dotat cu echipamente digitale performante: „Schimbarea a venit și la nivel de mentalitate, dar și atitudine față de procesul educațional, spune profesoara, lecțiile, pe care le petrecem în Clasa Viitorului sunt lecții integrate, prin care se promovează multi și transdisciplinaritatea. Petrecem lecții STEAM, în care subiectul este analizat concomitent prin mai multe prisme, ceea ce încurajează elevii să gândească critic. Acest lucru impune ca profesorii să nu stabilească limite elevilor și să îi ajute să devină curioși și liberi să învețe toate lucrurile”.

Imprimare