Viitorul e aici! Participă online la Ziua ușilor deschise „Clasa Viitorului” și înscrie școala ta în proiect!

713

Fundaţia Orange Moldova şi Centrul de Informaţii Universitare invită profesorii şi managementul instituţiilor de învățământ general la Ziua uşilor deschise „Clasa Viitorului”, ce va avea loc în data de 15 octombrie, ora 17:00. Evenimentul poate fi urmărit online pe www.clasaviitorului.md  şi pe www.privesc.eu.

În cadrul evenimentului, participanţii vor avea posibilitatea să afle mai multe detalii despre posibilitatea de a se înscrie în proiect. De asemenea, vor cunoaşte istorii de succes ale colegilor din alte școli, care deja sunt parte a acestui proiect. Fondatorii vor prezenta componentele şi beneficiile acestuia, iar experții în inovațiile digitale educaționale vor veni cu informații ce țin de partea cognitivă a proiectului şi vor vorbi despre cursurile acreditate de formare profesională continuă.

„Clasa Viitorului” este un proiect de educaţie digitală, implementat în instituţiile de învățământ din Moldova, care aduce un nou concept în pedagogie, oferind un spațiu de învățare deschis și motivațional, cu abordări interdisciplinare și inovative, prin utilizarea tehnologiilor digitale, ce favorizează procesul de învățare orientat spre elev.

Proiectul își propune să dezvolte abilitățile digitale și competențele necesare secolului 21, precum și să sporească interesul elevilor pentru cariere din domeniile științei, tehnologiei și ingineriei. Totodată, „Clasa viitorului” promovează metodele de instruire creative, colaborative, motivante și antreprenoriale, bazate pe proiecte care integrează cunoștințe și abilități din domeniul STEAM: științe, tehnologie, inginerie, arte și matematică.

11 granturi pentru școlile din țară

„Clasa Viitorului” este un proiect lansat acum trei ani în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova şi parteneri internaţionali de dezvoltare și replicat în 31 de școli din toată țara.

Ediția a III-a, 2020-2021, este organizată cu suportul financiar integral al Fundației Orange Moldova, implementată de Centrul de Informații Universitare și susținută de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

În cadrul celei de-a III-a ediții a proiectului „Clasa Viitorului” vor fi selectate, în bază de concurs, 11 insituții de învățământ din țară, cu excepţia celor din oraşul Chişinău, care vor beneficia de:

  1. echipament digital performant
  2. mobilier modern și elemente de decor specifice proiectului
  3. servicii gratuite şi consultanţă de design
  4. cursuri acreditate gratuite de formare profesională continuă

Mai multe detalii despre procesul de aplicare, selecţie și criteriile de eligibilitate aflaţi în cadrul evenimentului online, care poate fi urmărit live pe www.clasaviitorului.md  şi pe www.privesc.eu.

Despre proiectul „Clasa Viitorului”

Clasa Viitorului este un proiect de transformare digitală a educatiei, fondat la inițiativa și cu suportul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, USAID, Suedia, UK aid, prin Proiectul de Competitivitate din Moldova, Fundația Orange Moldova, prin Centrul de Informații Universitare, în parteneriat cu Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED). Proiectul a fost lansat în anul 2017 și presupune crearea în școli a claselor flexibile, în care se experimentează metode interactive de predare-învățare, prin intermediul tehnologiilor digitale, precum și dezvoltarea Centrului Național de Inovații Digitale în Educație, care activează pe lângă Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creanga”, în colaborare cu Universitatea de Stat din Tiraspol. Până în present, conceptul Clasa Viitorului a fost implementat în 31 de licee din 21 regiuni ale tarii. Partener tehnologic al Clasei Viitorului este Google.

Imprimare