Elena Grigoriev, profesoară de fizică și chimie la Liceul Teoretic Doroțcaia, din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari și-a început cariera de profesoară în 2005, iar 19 ani mai târziu a obținut titlul de „Profesor – Ambasador Digital” la concursul organizat de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.
Câștigarea insignei „Pedagogul Anului” oferită de Consiliul Raional Dubăsari pe 14 iulie 2014, a fost o etapă importantă în drumul Elenei Grigoriev, care nu doar a valorificat munca ei asidue de cadru didactic, dar care a și motivat-o să devină mai bună pentru elevii ei și să îmbunătățească constant metodele de predare la ore.
„În rolul de Ambasador Digital mă simt onorată și inspirată. Este o oportunitate de a influența pozitiv sistemul educațional și de a împărtăși experiențele mele cu alți profesori, contribuind astfel la transformarea digitală a educației ”, afirmă entuziasmat profesoara.
Promovarea transformării digitale în educație înseamnă să facem învățarea mai accesibilă, interactivă și relevantă pentru elevii. Este un proces necesar și benefic, deoarece pregătește elevii pentru o lume în continuă schimbare, le dezvoltă competențe esențiale pentru viitor și îmbunătățește calitatea educației.
„Am observat o schimbare semnificativă în atitudinea elevilor: sunt mai implicați, mai entuziasmați și mai dornici să participe activ la lecții. De asemenea, se simt mai încrezători în utilizarea tehnologiei ”, ne spune Elena Grigoriev.
Pe lângă beneficiile de introducere a tehnologiei la clasă, profesorii trebuie să i-a în considerare și posibilele obstacole.
„Cele mai mari provocări includ asigurarea accesului egal la tehnologie pentru toți elevii, menținerea actualizată a echipamentelor și software-ului, și gestionarea problemelor tehnice care pot apărea. De asemenea, este esențial să găsesc un echilibru între utilizarea tehnologiei și metodele tradiționale de predare.”, confirmă profesoara.
Adaptarea la era digitală are loc prin participare la programe de formare, explorarea resurselor online și experimentarea.
„Îmi îmbunătățesc abilitățile tehnologice prin participarea la workshopuri, cursuri online și colaborarea cu alți profesori. Îi încurajez pe elevi să-și îmbunătățească abilitățile tehnologice prin proiecte practice, competiții și utilizarea platformelor educaționale interactive”, ne spune Elena.
Tehnologia permite monitorizarea progresului fiecărui elev, iar rolul profesorului este de a adapta activitățile în funcție de nevoile lor individuale.
„Eu încurajez învățarea autodirijată și ofer resurse suplimentare pentru cei care doresc să aprofundeze anumite subiecte ”, susține profesoara.






