Cinci programe de formare profesională continuă pentru cadrele didactice sunt disponibile la Centrul „Clasa Viitorului”. Cum se pot înscrie și cât costă

114
Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” invită cadrele didactice din învățământul primar și general să se înscrie la unul din cele cinci programe create pentru dezvoltarea abilităților de utilizarea tehnologiilor și inovațiilor digitale în procesul educațional. Astfel, după parcurgerea întregului program, profesorii vor putea crea strategii mai eficiente de predare, învățare, evaluare, cu utilizarea tehnologiilor și a instrumentelor digitale, precum și crea conținuturi educaționale într-un mod creativ.

Abordarea integrată a conținuturilor de învățare pe modelul STE(A)M

Programul este dedicat cadrelor didactice din învățământul general. Acesta promovează integrarea disciplinelor STE(A)M (Știință, Inginerie, Tehnologie, Artă și Matematică) prin învățarea bazată pe aplicarea științei, tehnologiei, ingineriei, artei și a matematicii. Toate aceste discipline sunt interindependente și se întâlnesc în diverse domenii profesionale și academice.

Elena Sochircă, dr., conf. universitară: „Prioritățile programului sunt axate pe valorificarea competențelor cadrelor didactice spre adaptarea strategiilor didactice la procesul educațional prin proiectele STE(A)M și mai exact: pe învățarea bazată prin proiecte, pe învățarea cercetare și pe învățarea în rezolvarea de probleme. Cadrele didactice vor învăța să aplice următoarele obiecte ale STE(A): gândirea critică, comunicare, colaborare, creativitate, învățarea activă și integrară”.

Designul programului/module/unități de conținut:

  • Modulul I. Abordarea integrată a conținuturilor de învățare. Utilizarea practicilor pedagogice activ-participative în proiectarea și predarea activităților STE(A)M;
  • Modulul II. Lecții/proiecte STE(A)M: proiectarea instrucțională, componenta formală de laborator, componenta proiectului;
  • Modulul III. Evaluarea competențelor formate în cadrul proiectelor STE(A)M.

Numărul total de ore/credite cuprinde 150 de ore – cinci credite.

Costul cursului variază de la 350 de lei până la 500 de lei, în funcție de numărul persoanelor înscrise în grup.

Formularul de înscriere îl puteți accesa AICI.

Utilizarea echipamentelor digitale în activitatea investigațională

Scopul programului este de a promova cele mai bune practici de utilizare a echipamentelor digitale în activitatea investigațională în știință. Aceste echipamente tipice ale Clasei Viitorului facilitează realizarea mai multor sarcini de cercetare.

Viorel Bocancea, dr., conf. universitar: „Profesorii vor studia dispozitivele bazate pe tehnologiile de ultima generație, laboratoarele digitale, seturi de robotică, microscopuri digitale, ochelari cu realitate virtuală și multe altele”.

Designul programului/module/unități de conținut:

  • Modulul I. Echipamente digitale moderne utilizate în procesul de învățământ;
  • Modulul II. Utilizarea echipamentelor digitale într-un demers investigațional.

Numărul total de ore/credite cuprinde 90 de ore (24 de ore contact direct, 66 de ore de lucru individual) – trei credite.

Costul cursului variază de la 350 de lei până la 500 de lei, în funcție de numărul persoanelor înscrise în grup.

Formularul de înscriere îl puteți accesa AICI.

Realizarea învățării integrate cu utilizarea resurselor digitale în clasele primare

Scopul programului este de a familiariza cadrele didactice atât cu specificul învățării integrate și cu strategiile interactive prin care se realizează, cât și cu instrumentele digitale care favorizează procesul de învățare.

Marina Bostan, lectoră universitară: „Profesorii vor descoperi în mod practic modalitățile de realizare a proiectului tematic care presupune mai multe tipuri de învățare, activități care încurajează experimentarea, cercetarea independentă și creativitatea, transformând învățarea clasică într-un proces centrat pe necesitățile elevului. În cadrul programului, se vor valorifica strategiile de evaluare interactivă ce pot fi realizate cu instrumentele digitale.

Dacă vrei să devii un profesor modern, înscrie-te la acest program și vei beneficia de trei module interactive prin care vei descoperi cum se selectează strategiile de învățare integrată, cum se aplică un proiect tematic, ce instrumente digitale pot fi folosite pentru a promova învățarea de calitate, care resurse digitale asigură evaluarea a elevilor de clasele primare. Parcurgând acest program, îți vei dezvolta competențele necesare unui practician reflexiv”.

Designul programului/module/unități de conținut:

  • utilizarea resurselor digitale pentru eficientizarea învățării integrate în clasele primare;
  • integrarea disciplinelor școlare prin realizarea proiectelor tematice;
  • aplicarea resurselor digitale în procesul de evaluare a învățării integrate.

Numărul total de ore/credite al cursului cuprinde 90 de ore (24 de ore contact direct, 66 de ore de activități practice și individual) – trei credite.

Costul cursului variază de la 350 de lei până la 500 de lei, în funcție de numărul persoanelor înscrise în grup.

Formularul de înscriere îl puteți accesa AICI.

Tehnologii inovative în formarea/dezvoltarea personală

Cursul explorează probleme metodologice și tehnice cu care profesorii se confruntă în predare. Cursanții își vor dezvolta abilitățile personale și profesionale pentru a face față provocărilor secolului al XXI-lea. Vor învăța cum să exploreze evoluțiile actuale și inovația în educație creând conținuturi noi, utilizând tehnologii digitale, discutând cu experți educaționali și explorând materiale educaționale.

Alex Leahu, profesor de matematică: „Dacă vă interesează secretele abordării creative a procesului de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiilor inovative și dacă vreți să îmbunătățiți procesul personal de dezvoltare personală sau procesul de dezvoltare personală a elevilor, vă îndemnăm să vă înscrieți la acest curs”.

Designul programului/module/unități de conținut:

  • Modul I (opt ore). Tendințele în educație și metode de învățare și predare în secolul XXI  cuprinde:

# tendințele și evoluțiile internaționale privind dezvoltarea personală: „Cum răspund școlile și profesorii la acestea la nivel local?”;

# dezvoltare personală prin informații, tehnologie, diversitate etnică și culturală;

# tipuri diferite de medii de învățare, individualizare și participare în comunitate ca noi provocări sociale pentru dezvoltarea personală;

# instrumente și activități de dezvoltare personală pentru a face față provocărilor de astăzi;

  • Modul II. Tehnologii inovative în dezvoltarea personală pe vârste (Dezbaterea și antrenarea conținuturilor curriculare. Implementarea tehnologiilor moderne în predarea cursului) cuprinde:

# tehnologii de dezvoltarea personală la vârsta timpurie și în școala primară (opt ore);

# tehnologii de dezvoltare personală în gimnaziu (opt ore);

# tehnologii de dezvoltare personală în liceu (opt ore);

  • Modulul III (opt ore). Dezvoltarea personală a cadrului didactic cuprinde:

# dezvoltarea personală ca modalitate de prevenire a arderii emoționale și profesionale a cadrului didactic;

# motivarea și auto-motivarea în profesia didactică;

# metode și tehnici de autoreglarea emoțională și comportamentală;

# dezvoltarea autoeficacităţii cadrului didactic prin asimilarea tehnologiilor didactice inovative și dezvoltarea competențelor digitale.

Numărul total de ore/credite – trei credite (un credit per modul).

Costul cursului variază de la 350 de lei până la 500 de lei, în funcție de numărul persoanelor înscrise în grup.

Formularul de înscriere îl puteți accesa AICI.

Integrarea resurselor educaționale digitale online în dezvoltarea competenței de comunicare

Scopul programului este dezvoltarea competențelor profesionale, a competenței de comunicare și a competenței digitale ale cadrelor didactice prin valorificarea și implementarea tehnologiilor și resurselor educaționale online ce pot fi aplicate pentru realizarea instruirii în cadrul unei activități didactice.

Tatiana Chiriac, dr., conf. universitară: „Acest program urmărește în special abordarea strategiilor didactice interactive atât în formarea competențelor lingvistice, cât și în dezvoltarea competențelor digitale”.

Designul programului/module/unități de conținut:

  • 1. Perspective moderne în abordarea strategiilor de învățare activă prin intermediul tehnologiilor digitale;
  • 1.1. Instruire bazată pe conținuturi. Rolul tehnologiei în dezvoltarea conținutului lingvistic;
  • 2. Instrumente educaționale digitale pentru învățare interactivă;
  • 2.1. Instrumente digitale pentru valorificarea competențelor de citire și scriere, competențelor de ascultare, pronunțare și vorbire.

Numărul total de ore/credite cuprinde 90 de ore – trei credite.

Costul cursului variază de la 350 de lei până la 500 de lei, în funcție de numărul persoanelor înscrise în grup.

Formularul de înscriere îl puteți accesa AICI.

Programele au fost elaborate în cadrul proiectului „Suport pentru fortificarea capacităților Centrul Național de Inovații Digitale în Educație “Clasa Viitorului” implementat de Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova cu suportul financiar al Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).

Imprimare