„Ne interesează viitorul Terrei și suntem foarte motivați să studiem vremea” o lecție integrată de geografie-fizică

82

Miercuri, 5 februarie 2020, în Liceu Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Leova, s-a desfășurat lecția integrată de geografie – fizică cu subiectul: „Ne interesează viitorul Terrei și suntem foarte motivați să studiem vremea”. Lecția a fost organizată de către profesoara de fizică Irina Iftodi și profesorul de geografie Pavel Manoil, care au avut ca scop implicarea activă a elevilor în cadrul orei prin intermediul echipamentelor digitale.

Activitatea profesorilor a fost orientată spre realizarea următoarelor obiective:

  • Utilizarea limbajului geografic și fizic, utilizarea graficelor și schemelor de cercetare, în explicarea realității vremii de pe Terra;
  • Evaluarea realității geografice naturale a Republicii Moldova cu ajutorul stației meteo AcuRite și minilaboratorului PocketLab;
  • Explorarea realității geografice naturale a Terrei utilizând ochelarii VR;
  • Investigarea spațiului geografic prin conexiuni interdisciplinare, din perspectiva educației pe tot parcursul vieții;
  • Estimarea unor situații-problemă ale mediului natural la nivel global.

Lecția a început cu repartizarea elevilor în patru echipe, fiecare echipă având câte un subiect de cercetat și ca ajutor suplimentar au folosit echipamentele digitale din cadrul proiectului „Clasa Viitorului”. Prima echipă „Prognoza” a efectuat cercetări despre temperaturile lunare consultând pagina web: https://www.accuweather.com/ro/md/chisinau/242405/weather-forecast/242405
Datele obținute au fost înregistrate pe graficul confecționat de elevi după modelul din muzeul din Estonia.

A doua echipă „Satelit meteorologic” au efectuat măsurările propuse de cadrul didactic cu ajutorul echipamentului PocketLab Voyager.

Pe când echipa a treia ,,Roza vânturilor” au efectuat măsurările propuse cu ajutorul stației meteo AcuRite.

Cea de a patra echipă „Clima” a vizionat cu ajutorul ochelarilor VR situații de schimbare ale condițiilor climaterice în diferite regiuni ale Terrei, pentru rezolvarea problemei propuse.

 

Imprimare

Actualizat la

Fișiere

  • pptx geografia
    Dimensiune fișier: 4 MB Descărcări: 29