La Liceul „Lăpușna” a fost lansat primul FabLab din localitate: un spațiu pentru robotică, imprimare 3D și proiecte digitale
Elevii Liceului Teoretic „Lăpușna” din satul Lăpușna, raionul Hîncești, au acces la un laborator de fabricație digitală FabLab, unde pot construi și programa roboți, realiza obiecte cu ajutorul imprimantelor 3D și testa propriile idei. Spațiul a fost inaugurat pe 6 octombrie 2026, cu sprijinul Programului Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit. Investiția de circa 30.000 de euro include echipamente moderne, formarea cadrelor didactice și mentorat continuu pentru integrarea tehnologiilor în procesul educațional.
Cinci noi instituții se alătură rețelei FIRST Tech Challenge Moldova în sezonul 2026/2027
Rețeaua FIRST Tech Challenge (FTC) Moldova se extinde. În urma concursului lansat de Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Programul Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit, au fost selectate cinci instituții educaționale care vor forma echipe de robotică și vor participa la competiția națională FTC începând cu sezonul 2026/2027.
Echipa Centrului „Clasa Viitorului”, prezentă la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
Pe 25 septembrie 2026, echipa Centrului Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” (UPSC „Ion Creangă”) a participat la Noaptea Cercetătorilor Europeni. Este evenimentul prin care știința iese din laboratoare și ajunge la public în sute de orașe din Europa, simultan. Anul acesta, am fost prezenți în două locuri din Chișinău.
Concurs de selectare a cinci instituții de învățământ care se vor alătura programului internațional FIRST Tech Challenge
Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Programul Innovate Moldova, finațat de Suedia și Regatul Unit, anunță lansarea concursului pentru selectarea a cinci instituții educaționale (licee și colegii) din Republica Moldova, care se vor alătura rețelei FIRST Tech Challenge (FTC) Moldova. Instituțiile selectate vor beneficia de resurse, instruire și mentorat pentru dezvoltarea programului FTC, dezvoltând competențele elevilor în tehnologie, științe, inovare, antreprenoriat și leadership.
Schimb de experiență în domeniul transformării digitale a educației
Explorarea experienței croate în domeniul transformării digitale a educației și identificarea bunelor practici europene care pot fi adoptate și implementate în școlile din Republica Moldova a fost scopul vizitei de studiu la Zagreb, Croația, a celor 12 instituții de învățământ-pilot implicate în proiectul „Acceleratorul Digital”, precum și a reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, UNICEF și ai Centrului Național pentru Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.
Gala Laureaților: Concursul Național „Profesorul – Ambasador Digital”, Ediția a V-a, și-a desemnat câștigătorii
Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” a celebrat excelența, pasiunea și inovația didactică în cadrul Galei de decernare a premiilor pentru câștigătorii celei de-a V-a ediții a Concursului Național „Profesorul – Ambasador Digital”. Evenimentul a reprezentat o sărbătoare a inspirației și o recunoaștere oficială a cadrelor didactice care transformă modul de predare și învățare în școlile din întreaga țară.
Infrastructura EdTech și învățarea aplicată: Clasa Viitorului a reunit comunitatea educațională pentru a explora utilizarea tehnologiilor la clasă în cadrul Săptămânii Educației
Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, a găzduit vineri, 22 mai 2026, evenimentul „Învățare aplicată și infrastructură EdTech pentru abilitățile viitorului: FabLab, robotică educațională și tehnologii inovatoare în școală”. Desfășurat în cadrul Săptămânii Educației 2026, evenimentul a reunit oficiali, experți internaționali, cadre didactice și grupuri de elevi pentru a analiza și experimenta integrarea tehnologiilor moderne în procesul de predare-învățare
Finalizarea programului „Digital Accelerator”: Echipele școlare au prezentat rezultatele transformării digitale în cadrul Rundei a V-a
Programul național „Digital Accelerator” a ajuns la etapa finală, odată cu desfășurarea rundei a V-a, un eveniment de referință care a reunit echipele instituțiilor participante pentru a expune rezultatele, progresele și reușitele obținute pe parcursul întregului proces de accelerare digitală.
Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 transformă Chișinăul în capitala inovatorilor în robotică
Pe 22 martie 2026, Chișinăul a găzduit Finala națională FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026, unul dintre cele mai dinamice și inspiraționale evenimente educaționale dedicate elevilor pasionați de știință, tehnologie și inovație.
Acceleratorul Digital continuă: școlile trec de la analiză la implementarea inovațiilor educaționale
Pe 21 martie 2026, la Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” a avut loc cea de-a doua activitate din cadrul programului „Acceleratorul Digital”, marcând continuarea procesului de sprijin sistemic acordat instituțiilor de învățământ în parcursul lor de transformare digitală.
Investiție în educația STEAM: FabLab inaugurat la Ungheni
La Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Ungheni a fost inaugurat recent un spațiu modern de fabricație digitală – un FabLab care transformă modul în care elevii învață tehnologia, știința și ingineria. Evenimentul a adunat elevi, profesori, oficiali și parteneri de dezvoltare, care au venit să vadă cum arată o școală în care ideile pot fi transformate în obiecte reale, iar curiozitatea devine motorul învățării.
60 de cadre didactice și reprezentanți ai 12 școli au participat la prima sesiune a programului pilot „Digital Accelerator”
60 de cadre didactice și membri ai echipelor manageriale din 12 instituții de învățământ general au participat sâmbătă, 7 martie, la prima sesiune a programului pilot „Digital Accelerator”.














