199

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat  Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” unde a avut o discuție cu studenții de la facultățile pedagogice din țară.

În cadrul vizitei am avut plăcerea să îi prezentăm Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” și să îi povestim despre proiectele și realizările noastre.

„La Centrul Clasa Viitorului, am văzut cum se aplică eficient tehnologiile în educație și am îndemnat echipa să-și extindă activitățile în cât mai multe localități din țară”, a declarat Președinta.

Rectorul Universității, Alexandra Barbăneagră în dialog cu reprezentanții Președinție a subliniat necesitatea racordării aspectelor fundamentale din domeniul Științe ale Educației vizavi de noile tendințe de modernizare pentru a spori interesul către studii și a însoțit oaspeții într-un tur al Universității.

Evenimentul a adunat studenți ai mai multor Universități cu profil pedagogic din țară, de la Bălți, Cahul, Comrat, Taraclia și din Chișinău care au avut  posibilitatea să discute direct, dar și online cu Președinta țării, să pună întrebări și să dezbată cele mai actuale întrebări legate de domeniul educației.

„A fost o întâlnire ce mi-a dat o doză în plus de optimism. M-am bucurat să cunosc tineri entuziaști de la Bălți, Chișinău, Comrat, Cahul și Taraclia, care înțeleg că școala este cea mai importantă investiție pentru stat și pentru oameni. Și m-am bucurat să văd că, la fel ca mine, viitorii dascăli cred în puterea educației și a spiritului inovator”, a mai spus Maia Sandu.

Studenții de astăzi, sunt pedagogii de mâine, care vor educa și ghida generații de tineri într-o societate aflată în rapidă schimbare. Profesorii inovatori, cei care inspiră și motivează, și desigur utilizarea tehnologiilor și a instrumentelor digitale în procesul educațional, vor face diferența.

Imprimare