INFOGRAFIC – Profesorii din Moldova sunt pregătiți pentru transformarea educației după provocările COVID-19

564

Pandemia COVID-19 ne-a schimbat dramatic stilul de viață și a intervenit cu provocări și dificultăți fără precedent, impunând implementarea accelerată a tehnologiilor de predare-învățare la distanță în tot sistemul educațional. Am fost nevoiți cu toții să învățăm din mers, să ne adaptăm noii realități și să ne împrietenim cu tot ceea ce reprezintă lumea digitală, pentru a asigura continuitatea procesului educațional la distanță, dar cel mai important: pentru a le oferi elevilor nativi digitali experiențe de învățare cât mai atractive și utile. 

Centrul Național de Inovații Digitale în Educație ”Clasa Viitorului” s-a implicat activ în susținerea procesului de transformare a educației, a contribuit la dezvoltarea abilităților digitale ale cadrelor didactice din țară, a asigurat accesul la suita de instrumente digitale Google pentru educație, a creat programe de formare și conținuturi digitale. 

Pentru a înțelege mai bine care a fost impactul pe care l-au avut tehnologiile și instrumentele digitale, aplicațiile de învățare la distanță, de colaborare și comunicare asupra comunității didactice, în decembrie 2020 – ianuarie 2021 Centrul Clasa Viitorului a realizat un sondaj, la care au participat 1005 respondenți din toată țara. Respondenții sondajului sunt profesori din toate categoriile de vârstă, de la tineri sub 25 ani, până la 60+, (vârsta medie 46 ani), ei predau diverse discipline școlare, dintre care 35% – din aria curriculară științe și tehnologii. 

Rezultatele sondajului au demonstrat capacitatea profesorilor din Moldova de a se adapta transformărilor tehnologice, fapt care va aduce beneficii pe termen lung pentru sistemul educațional, prin modernizarea practicilor și metodelor de predare, cu aplicarea largă a mijloacelor TIC. 

Astfel, până la pandemie doar 24% din respondenți au folosit tehnologii informaționale în clasă, iar cca 50% înainte de pandemie au folosit rețele sociale, email și aplicații de comunicare pe internet doar în scopuri personale. Fiind impuși de pandemie să treacă la predarea online, cca 80% au asimilat mai multe tehnologii și instrumente digitale, și-au îmbunătățit considerabil abilitățile TIC, au învățat să creeze conținuturi digitale proprii. 73% susțin că folosirea mai multor instrumente digitale în timpul pandemiei i-a ajutat să-și facă lecțiile mai interesante pentru elevi. 

Cea mai importantă concluzie a acestui sondaj – majoritatea profesoriilor din Moldova (82%) cred că indiferent de situație, pe viitor vor continua să folosească anumite tehnologii asimilate în timpul pandemiei și nu vor mai reveni completamente la metodele de predare vechi. 

Proiectul ”Clasa Viitorului” va continua să susțină eforturile de transformare a educației din Moldova, cu sprijinul partenerilor: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Guvernul Suediei și UK, Fundația Orange Moldova, Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) și Google.  

Imprimare