Prima 2019

Arhive Anuale: 2019

Doctrinele politice ale partidelor din Parlamentul European studiate de elevii din Măgdăcești

Elevii de la liceul Măgdăcești au studiat doctrinele politice ale partidelor din Parlamentul European, în cadrul unui training desfășurat în clasa viitorului, pe 13 noiembrie. Printre subiectele discutate au fost: conceptele de idei, ideologii şi principii după care se conduce o fracţiune sau un partid politic. Elevii au studiat în detaliu doctrinele partidelor Liberal, Social-Democrat și Creștin-Democrat.

Lecțiile din trecut vs învățarea în mediu digital din prezent

Copiii utilizează tehnologiile digitale de la vârste din ce în ce mai fragede și pentru durate din ce în ce mai mari de timp. Petrec în medie 7 ore pe zi în fața diferitelor ecrane (televizor, computer, telefon mobil sau alte dispozitive digitale), un interval de timp mai mare decât cel petrecut în compania părinților sau la școală. Prin urmare, dezvoltarea copiilor și starea lor de bine va fi influențată în mod semnificativ de conținutul digital pe care îl accesează, de persoanele cu care comunică online și de intervalul de timp petrecut în fața ecranelor.

Cum manifestăm un comportament responsabil în traficul rutier

La 8 noiembrie 2019, în Clasa Viitorului din Liceul Teoretic "Mihai Eminescu", orașul Leova, elevii claselor primare au participat la compania de informare pentru promovarea activităților orientate spre formarea atitudinilor și deprinderilor de comportament responsabil în trafic și sensibilizarea asupra neglijării regulilor de circulație rutieră de către pietoni.

Clasa Viitorului valorifică puterea și frumusețea fizicii

Ce este energia? Ce este materia? Cum interacționează diferitele elemente constitutive ale Universului la nivel fundamental? Fizica ne oferă posibilitatea să răspundem la aceste întrebări. Cunoașterea reprezintă, de asemenea, putere: printr-o mai bună înțelegere a acestor legi ne putem îmbunătăți modul în care interacționăm cu mediul nostru înconjurător şi de asemenea, modul prin care putem valorifica resursele din acesta.

Să dăm viață educației, stimulând ritmul învățării prin aplicarea TIC

Cea mai utilă experiență este cea pe care o poți împărtăși cu cât mai multă lume, în același timp trezint interes față de aceasta. Vineri, 1 noiembrie 2019, în incinta Liceului Teoretic "Mihai Eminescu" din Leova s-a desfășurat seminarul de instruire pentru toate cadrele didactice din instituție, cu subiectul: "Să dăm viață educației, stimulând ritmul învățării prin aplicarea TIC."

Limba engleză studiată cu ajutorul platformelor educaționale online

Datorită progresului tehnologic și accesului nelimitat la informații și resurse ne putem propune și realiza schimbări, care cu puțin timp în urmă erau inimaginabile. Școala nu mai este un muzeu ce păstrează pedagogia din trecut. Școala este galeria oportunităților ce oferă noi valențe cu care elevii operează foarte ușor și se încadrează cu mare plăcere în procesul învățării.

Coding pentru şi în Viitor

Pe 26 octombrie curent, în Clasa Viitorului din liceul Ștefănești, 20 elevi au participat la cel mai grandios proiect de coding din Moldova.Profesorul de informatică, Marcel Bodiu, a instruit elevii privind utilizarea platformei Scratch. Întrucât copiii petrec o bună parte a zilei în mediul online, seminarul a fost binevenit pentru că aceştia au învăţat să folosească acest timp în mod util, creativ şi distractiv, descoperind noi şi noi metode de utilizare a inovaţiilor digitale.

Școala – atelier plin de activitate

Trăim într-o perioadă când ni se cere să acceptăm transformarea şi să acţionăm în conformitate cu exigenţele acesteia. Miercuri, 23 octombrie 2019, în Liceul Teoretic ”George Coșbuc” din Bălți s-a desfășurat atelierul de lucru pentru profesorii de fizică din municipiu cu genericul ”Valorificarea activităţilor de învăţare bazate pe proiect în procesul de formare a competenţelor la fizică”.

Programarea informatică mai distractivă ca niciodată, #SuperCoders a ajuns la liceul din Măgdăceşti

Cea de-a IV-a ediție a Proiectului Național de Coding, #SuperCoders susținut de compania Orange a ajuns și la Liceul Teoretic Măgdăcești. La workshop au participat 41 de copii, entuziasmați și pasionați de #coding, 2 profesori, Braniște Angela și Zinaida Uritu, 2 voluntari din partea companiei Orange, Alex Andru și Natalia Bugneac, cărora le mulțumim pentru implicare, susținere și ajutor!

„Magiile lui Harry Potter” – tematica unui eveniment inedit la liceul „Ion Luca Caragiale”...

"Magiile lui Harry Potter" după cunoscutul roman cu același nume scris de J.K.Rowling a fost tematica unui eveniment inedit, organizat în colaborare cu Clasa Viitorului, la Instituția Publică Liceul Teoretic "Ion Luca Caragiale" Orhei, pe 24 octombrie.
video

Scufița Roșie în ospeție la Clasa Viitorului din Taraclia, Căușeni

În Clasa Viitorului poveștile clasice prind o nouă viață. Elevii clasei a II-a ai liceul "Ștefan cel Mare și Sfânt" din Taraclia, Căușeni au reprezentat povestea "Scufița Roșie", iar rolurile au fost interepretate de roboțeii-ozoboți. Startul programării roboților Wedo2 le-a revenit elevilor din grupul claselor primare ”Ștefăneii”.

Împărtășirea experienței din cadrul proiectului ,,Clasa Viitorului” la Workshop-ul ,,Tehnologii performante în educație” ediția...

În perioada de 20-21 iunie 2019 s-a desfășurat cea de-a II-a ediție a Workshop-ului „Tehnologii performante în educație”  în cadrul Universității de Stat din Tiraspol, la care au participat peste 600 de profesori din instituțiile preuniversitare din Republica Moldova. Printre aceștia, doamna Iftodi Irina, profesoară de fizică și matematică în Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Leova.

Parteneri strategici

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY